Imparatul mustelor

October 22, 2009 at 8:18 pm (cult, gape)

Dupa ceva ore bune petrecute in fata unui ecran ce transmite radiatii din cauza unor proiecte ce cu greu le`am dat de cap (tind sa multumesc: unei persoane in mod direct si alteia in mod indirect), observ ca se face ora 3 si ceva noaptea. Nefiind adormita dar totusi avand nevoie de ceva ore de somn, am zis sa ma bag in pat si sa`mi incerc norocul cu ceva filme date la teve. Neavand program am inceput sa butonez.

Si norocul o tinut cu mine: am dat peste imparatul mustelor. Nu am prins vr`o 20 de minute din inceput, dar asta nu conta. Auzisem multe vorbe de bine despre acest film (1990). Nu vazusem nici filmul, si nici cartea n`o citisem. Da, mare pacat, stiu!

Sa zic totusi despre ce e vorba: 12 copchii, cu varste pana in 12 ani, au ramas naufragiati pe o insula cu (,) capitanul lor, care acesta intr`un final moare de mana lor, din frica mai mult. Tipologia si ierarhia umana sunt bine definite. Odata cu moartea capitanului lor, grupul compact si bine organizat de baieti, devine din ce in ce mai subred, pana la urma divizandu`se in doo: un grup bine organizat, rational condus de Ralph, si un grup ce e fuarte aproape de primitivism condus de Jack. Acest din urma grup, prins in euforia vanatorii de mistreti si dornici de a fi ei cei cu ultimul cuvant de spus, ajung sa nu mai simta compasiune si remuscare chiar si atunci cand anumiti baieti mor de mana lor.

Trebuie sa recunosc ca am tresarit si am ramas socata de anumite secvente, nu cum ca efectele erau bune sau nu mai vazusem creeri imprastiati, ci pur si simplu prin simplul fapt ca acei copchii erau capabili de asa cruditate.

Finalul insa m`a lasat cu ochii mari ca cepele. Ralph ajunge sa fie ‘vanat’ de Jack si restul baietilor. Ralph incercand sa`si salveze viata fugind, ajunge pe plaja unde da nas in nas cu salvatorii pe care ii asteptau de atat vreme. Acest fapt l`a facut sa planga, iar pe vantori i`a facut sa ramana inmarmurati.

Un final brusc.

Totusi povestea nu este incheiata, si comportamentul ‘vanatorilor’ este regasit in ziua de azi in majoritatea oamenilor din jur (numa refer la capacitatea de a comite crime, desi nici acest comportament nu e de neglijat).

Nu pot sa spun decat ca, iar, mi`am pus intrebari despre societatea din ziua de azi, si m`a facut sa realizez, inca odata, cum oamenii sunt prizonierii statutului social.

Nici nu am cuvinte cum sa descriu ce sentimente mi`a starnit acest film. Intr`un fel mi`e rusine de mine ca nu am vazut acest film mai devreme, ca sa nu mai spun de faptul ca nu am citit cartea. Dar sa spun totusi saru`mana ca l`am vazut si acuma. “Niciodata nu e prea tarziu”, nu?