In dormitor

November 13, 2009 · Filed under cult, muvi

Bedroom

Povestea incepe cu un cuplu. Un cuplu mai neconventional, am putea spune: Frank, student in primul an, venit acasa pentru vacant de vara, si Natalie, o tanara mama a doi copii, in divort cu Richard Strout, un barbat predispus la violenta.

Cei doi copii sunt total diferiti: Jason agreaza noul prieten al mamei, dar Duncan il iubeste pe tata, si doreste ca acesta sa ramana cu ei.

Parintii lui Frank sunt de pereri diferite fata de relatia fiului lor: Ruth Fowler, mama, dirijoare a corului scolii, desi o place pe Natalie, nu este de accord cu relatia lor, avand in vedere ca viitorul fost sot al Nataliei este inca in jurul lor; Matt Fowler, tatal, doctoral orasului, accepta relatia fiului lui, creazand ca nu este o relatie serioasa.

Treburile devin serioase dupa ziua de nastere a lui Duncan. Petrecerea a fost data la casa familiei Fowler, a venit neinvitat Richard. Vazand ca nu este binevenit a plecat. Seara s`a reintors, gasindu`i pe cei doi indragostiti impreuna. Astfel l`a lasat pe Frank cu ochiul vanat.

Dar lucrurile deja se afunda, cand dupa o discutie intre tata si fiu, Richard afla de la Duncan ca Frank mai petrece noptile pe la Natalie. Astfel intr`o zi, dupa o cearta intre Natalie si Richard, acesta pleaca pentru cateva ore, Natalie ii cere ajutorul lui Frank, dar Richard il gaseste in casa si fara regret il ucide.

In tribunal se stabileste cautiunea, iar procesul are ca verdict crima fara premeditare, si pentru aceasta Richard va putea sta intre 5-15 ani in puscarie. Richard iese pe cautiune si mereu are drumurile intersectate cu cele ale doamnei Fowler, ea nemaiputand suporta sa vada criminalul copilului ei liber. Astfel sotii Fowler ajunge in pragul disperarii.

Matt ajunge sa il ucida pe Richard, in fata cabanei prietenului lui, care a acceptat sa`l ajute sa se razbune.

Avand in vedere ca asa s`a incheiat filmul, am ramas totusi cu sufletul la gura. Acest tip de final este pe aceeasi linie cu imaginea filmului.

Per total este vorba de o drama traumatizanta, ce te face sa te uiti mai atent la cei din jur, avand in vedere ca astfel de cazuri se pot intampla si realitate.

Leave a comment »

New stuff

November 3, 2009 · Filed under me, myself and I

Avand in vedere ca sunt mult prea multe chichite ce le am, am decis sa fac un alt locsor pentru acestea.
Seelenlos o sa raman numai pentru carti, muzica, filme, stiri.
Leiln, noua treaba, va fi pentru piticii mei pe creer.

Leave a comment »

“If you are what you eat, I could be you by tomorrow.”

October 23, 2009 · Filed under dumb dumb, gape

Niciodata nu mi`au placut asiaticii. Nu mi`au facut nimic saracii oameni da nu imi plac de nicio culoare. Sa fie din cauza faptului ca atunci cand ma duc acasa si merg sa fac cumparaturi cu ai mei in jur de ora 6 juma vad numa asiatici? Sa fie vorba ca m`am saturat ca oamenii sa spuna ca noi am avut comunismul chinezesc cand de fapt am avut modelul rusesc? Orice asociere cu asiaticii, nu conteaza ce tara din partea aia, pur si simplu imi starneste niste batai dure in stomac.

Si azi cautand ceva noutati pe net, prin presa, am dat peste stirea asta: “Supa de fetus uman, delicatesa pentru bogatanii chinezi”. Stirea mi`a fost procurata de cei ce au facut ca stirile de la ora 5 sa fie atat de faimoase.

AVIZ CELOR CU CU INIMI SLABE! Pun poza:

supa de fetus

Am ramas cu ochii cat cepele, mi`am tras suflul si am dat click pe imagini. Primele imagini nu mi`au starnit cine stie ce greata sau revolta, ca deh am mai vazut pe net avorturi si stiu cum arata un fetus. Dar ultimele trei poze m`au facut sa ma intreb cine permite asa ceva. E totusi o forma de canibalism. Deci sa inteleg ca Fish si Chikatilo au fost condamnati degeaba? Pe nedrept?

Albert Fish a fost bolnav mintal si a ajuns sa comita canibalism de placere. El a fost prins datorita unei scrisori trimise catre familia unei fetite ce a ajuns sa fie victima lui. Acea scrisoare continea: “Grace sat in my lap and kissed me. I made up my mind to eat her, on the pretexte of taking her to a party. You said yes, she could go. I took her into an empty house in Weschester. I told her to reamin outside. She picked wild flowers. I went upstairs and striped all my clothes off. I knew if I did not, I will get her blood on them. When all was ready I went to the window and called her. Then I hid in the closet untill she was in the room. When she saw me naked she began to cry and tried to run downstairs. I grabbed her and she said she would tell her mama.First, I striped her naked. How she did kick, bite and scratch. I choked her to death. Then cut her in small pieces, so I could take my meat into my rooms, cook and eat it. How sweet and tender her ass was roasted in the oven. It took me 9 days to her entire body. I did not fuck her. Thou I could have, have I wished. She died a virgin.”

Andrei Chikatilo a trait o viata grea. Te trezeai dimineata si mergeai pe strada si vedeai parti umane in gurile cainilor, vedeai la vecinul in farfurie degete umane, te intrebari de unde le procura. O copilarie destul de traumatizanta. El a ajuns sa omoare si sa consume partile genitale, sa mutileze victimele inspre a`si oferi placere.

Dar, acest articol nu are ca tema criminalii in serie ce au pasit pragul canibalismului, ci are ca tema canibalismul modern, curat. Ne`am obisnuit cum asiaticii au la baza mancaruri pe baza de caini, gandaci, maimute, sobolani. Dar sa ajunga sa deguste fetusi, e prea de tot.

Mi`e teama sa ma gandesc la ce stiri va aduce ziua de maine.

Comments (1) »

Imparatul mustelor

October 22, 2009 · Filed under cult, gape

Lord-of-the-Flies

Dupa ceva ore bune petrecute in fata unui ecran ce transmite radiatii din cauza unor proiecte ce cu greu le`am dat de cap (tind sa multumesc: unei persoane in mod direct si alteia in mod indirect), observ ca se face ora 3 si ceva noaptea. Nefiind adormita dar totusi avand nevoie de ceva ore de somn, am zis sa ma bag in pat si sa`mi incerc norocul cu ceva filme date la teve. Neavand program am inceput sa butonez.

Si norocul o tinut cu mine: am dat peste imparatul mustelor. Nu am prins vr`o 20 de minute din inceput, dar asta nu conta. Auzisem multe vorbe de bine despre acest film (1990). Nu vazusem nici filmul, si nici cartea n`o citisem. Da, mare pacat, stiu!

Sa zic totusi despre ce e vorba: 12 copchii, cu varste pana in 12 ani, au ramas naufragiati pe o insula cu (,) capitanul lor, care acesta intr`un final moare de mana lor, din frica mai mult. Tipologia si ierarhia umana sunt bine definite. Odata cu moartea capitanului lor, grupul compact si bine organizat de baieti, devine din ce in ce mai subred, pana la urma divizandu`se in doo: un grup bine organizat, rational condus de Ralph, si un grup ce e fuarte aproape de primitivism condus de Jack. Acest din urma grup, prins in euforia vanatorii de mistreti si dornici de a fi ei cei cu ultimul cuvant de spus, ajung sa nu mai simta compasiune si remuscare chiar si atunci cand anumiti baieti mor de mana lor.

Trebuie sa recunosc ca am tresarit si am ramas socata de anumite secvente, nu cum ca efectele erau bune sau nu mai vazusem creeri imprastiati, ci pur si simplu prin simplul fapt ca acei copchii erau capabili de asa cruditate.

Finalul insa m`a lasat cu ochii mari ca cepele. Ralph ajunge sa fie ‘vanat’ de Jack si restul baietilor. Ralph incercand sa`si salveze viata fugind, ajunge pe plaja unde da nas in nas cu salvatorii pe care ii asteptau de atat vreme. Acest fapt l`a facut sa planga, iar pe vantori i`a facut sa ramana inmarmurati.

Un final brusc.

Totusi povestea nu este incheiata, si comportamentul ‘vanatorilor’ este regasit in ziua de azi in majoritatea oamenilor din jur (numa refer la capacitatea de a comite crime, desi nici acest comportament nu e de neglijat).

Nu pot sa spun decat ca, iar, mi`am pus intrebari despre societatea din ziua de azi, si m`a facut sa realizez, inca odata, cum oamenii sunt prizonierii statutului social.

Nici nu am cuvinte cum sa descriu ce sentimente mi`a starnit acest film. Intr`un fel mi`e rusine de mine ca nu am vazut acest film mai devreme, ca sa nu mai spun de faptul ca nu am citit cartea. Dar sa spun totusi saru`mana ca l`am vazut si acuma. “Niciodata nu e prea tarziu”, nu?

Comments (2) »

Leapsa

October 12, 2009 · Filed under joace

Am primit leapsa de la JeAnne: “ca sa fii cool, trebuie sa fii viu” initiata de Brightie.
Si o ‘tema’ este accidentul de masina. Pentru ca daca ar fi sa iau fiecare gest ce orice adolscent il face, gest ce e inteles gresit si poate duce la parastasul lui, m`as lungi mult prea mult.

Deci ma rezum la masina – un morman de fiare (si piele :D ) care are doua taisuri.
Fie ca vorbesti la telefon, razi cu gura pana la urechi si faci misto cu tovarasii din masina, schimbi cedeul, apesi prea tare pe acceleratie, bei si te urci la volan, si in cel mai rau caz: “io`s ala mai tare, pot conduce pe distante mari” ceea ce implica o perioada de timp mai mare de 6 ore, toate acestea pot duce la accidente grave sau mai putin grave.

Dintotdeauna am fost de parere ca nu`ti dai seama ca pieton ce greseli faci decat atunci cand esti sofer, pentru ca sunt foarte multe cazuri in care trecerea nu este chiar asa vizibila, din pricina masinilor fara loc de parcare, si se poate intampla ca un pieton sa`ti iasa in fata fara sa`l observi. Sunt foarte multi pietoni ce nici nu se asigura, d`apoi sa se grabeasca cand trec trecerea. Nu numai ca parca isi bat joc de tine cand merg ca melcii pe trecere, d`apoi cand iti apar brusc de dupa o masina.
Imi amintesc cum imi spunea tata intr`o discutie in care ne varsam nervii pe astfel de pietoni, ca acu ceva vreme buna, cand era o singura dacie intr`un orasel de 200 locuitori; ca politistii de la circulatie se imbracau in civil si treceau cand te asteptai mai putin, si daca nu respectai ce scria in regulament, te trezeai cu masina de politie in fata (masina ce de altfel statea pitita dupa colt sa te vada cum reactionezi) si cu o amenda.
Niciodata nu am fost de acord cu asa ceva, chiar daca este raspunderea ta sa ai grija de ce e in jur si ce fac pietonii, sa intuesti daca ei vor sa treaca sau nu. Nu sunt clarvazatoare, dar nici nu spun ca e responsabilitatea mea in totalitate pentru un molau ce se hotaraste sa faca tup! in fata mea.

Sunt tare fericita ca acuma au bagat legea cum ca daca lovesti un pieton pe strada, ce nu e pe trecere, nu se considera omor din culpa, cum era pana amu. Acum sunt fericita nu ca pot sa calc orice civil ce nu e pe trotuar ca in nush ce joc, ci pentru ca de cele mai multe ori cand mergi prin sate, nu sunt trotuare si satenii sunt obisnuiti sa mearga chiar si pe mijlocul drumului. Asta ca sa nu mai mentionez de cei beti indiferent ca`i zi sau noapte. Si e cel mai periculos cu astia mai ales pe timp de noapte. Nu mai spun de ce fel de accidente se pot produce din cauza carutelor nesemnalizate.

Si amu sa spun ca am scapat de mania vitezei. Cei ce m`au prins la volan doar in primul an de condus stiu despre ce vorbesc. Acuma pot spune ca sunt o alta persoana. Nu ma bag in fata altora ca chioampa, chiar de mi`s fumeie. Nu imi plac nici mie femeile ce se baga pe unde tre si spun ca scapa pentru ca is chioampe (taiat) doamne. Acord prioritate pietonilor la trecere, chiar daca sunt nevoita sa le fac o invitatie la trecere in scris (adica semn si asteptat pana se pun in miscare pe trecere). Las orice smecher in fata mea, ca au “mai multi cai”, desi unii is cu mamaliga`n geam.

Amu toti trecem prin perioade de genul asta: teribilism la volan. Si aproape toti ne dam seama cum ar trebuie sa conducem de fapt. Unii mai devreme, altii mai tarziu. Acuma depinde foarte mult de faptul cu punerea in aplicare a ceea ce ne dam seama.

O chestie care ar trebui luata aminte, niste vorbe ce mi`au fost spuse de mama si instructorul auto: “nu e vorba ca nu am incredere in tine cum conduci, e vorba ca nu am incredere in cei din jur”. Si mare dreptate aveau, ca din cauza unora trebuia deja sa fiu sub doi metri de pamant, si nu doar odata.

Si inca ceva ce mai toti conducatorii auto stiu: feriti`va de taxiuri, masinile de distributie si tiruri. Ca restul, cum era in reclama de la teve, pentru care nu conteaza numarul de titluri universitare si diplome, ci grosimea lantului de la gat si caii putere, sunt, zic io, mai usor de evitat.

Si leapsa se duce mai departe la Doru.

Comments (1) »

Ask and you shall receive

October 2, 2009 · Filed under dumb dumb, gape

troc

One day, surfing the newspapers on the net, I saw a headline that captured my attention: ‘Desperate, Romanians have began begging online’. I laughed for a few minutes, with tears in my eyes, not knowing, not even now, if it`s a laughing or a crying matter. And with this article I saw two links to some sites that were created just for a give-and-take bargain. After I surfed those links I thought to myself: ‘Now, after years and years of evolution, we have began to evolve and have access to information that in the past required time, a lot of time, now with a simple click we have almost everything that we wanted. And now, we begin to beg on the net?’ That`s hilarious and at the same time degrading.

In the article this bargain was printed like this: ‘With all this, there is a form of commerce on these sites: swop (barter). A leather jacket in exchange for some silver jewelry.’

I can`t wonder, but should we blame the world economic crises for this too?

I can`t help to abduce this discussion to some landscapes I saw a few days ago in Bulgaria: fields covered with crop. And when I went a week or so in Bucharest, the landscapes on the way to Bucharest were just plain fields, nothingness, like I was in the middle of nowhere, like Courage.

The other day I was surfing the net to get more information about scholarships abroad, and I passed an information in which Norway gives Romania almost 100 mil. euros, non-refundable funds, for 70 projects. And all of them will be eco. Now, this is good and bad in the same time. Why? Well it`s good that someone thought of putting windmills in Romanians most windy area, and it`s bad that Romanians didn`t done this from the beginning . It`s degrading for a country with potential, that it`s inhabitants don`t explore this potential at full.

But form where I started and where I ended up…

And a question rises with the beginning of these sites: will this form of ‘commerce’ is going to have an ending or an evolution? And if it is going to evolve, then: in what will it evolve?

And I, as a curious cat that has only 3 lives left, wonders on, unsatisfied with curiosity…

Leave a comment »

Ethereal Ambient Evening – Brasov, 12.09.2009

September 22, 2009 · Filed under concert, cult, me, myself and I

Ethereal Ambient Evening. Reduta Cultura Center in Brasov. Arcana concert.

After one year I had the chance to hear again a beautiful, enchanting music, a music that touches my soul. I was so excited, that atfer the performance of last year i couldn`t wait to see Arcana again.

We got to Brasov in the afternoon, checked into a hotel – after almost an hour of spinning in circles to find the hotel – and after we settled in, we wondered through the city. We went to Reduta Cultural Center to see what merchandise was there and to get the tickets. When we got in, there was a video-projection of an interview with Lisa Gerrard from Dead Can Dance. The interior decorations captured my attention: flowers here and there, harps symmetrical arranged, a chest with different ornaments on one side.

arcana_brasov

The first band walked up on the stage. Narsilion. A Spanish band of medieval, neoclassical, dark ambient, composed by Lady Nott and Sathorys Elenorth. A great sound, great voices. Sathorys has such an imposing voice and such a stage presence that can`t be overlooked.

IMG_1564

Lady Nott was excellent with the violin and Sathorys at the piano. These two instruments that they performed on, remained in my head because they are the soul of every emotion you can possible have.
They showed a bit of stage fright at first, but after a while they got into the music, and we, the audience, along with them and every fright that they had just faded away and the only emotions that could have been felt was that of every souls that connected one with the other.

After they performed, a short recess in which the organizers changed the scenery for the next band. The room filled with smoke and three men in lab coats and oxygen masks appeared.

IMG_1647

A very good entrance they made for Der Blaue Reiter, an industrial, dark ambient band. The video-projection showed a few words about the disaster from Cernobil. A very nice touch for an industrial band.
Their performance was great, not only because Lady Nott enchanted us with the violin or because of Sathorys`s powerful voice and great prestation. The subject of Cernobil that they approached was very touching and I`m sure that in the air was a wave of sadness.

In the short recess after the performance of Der Blaue Reiter the scenery changed and flowers appeared once more and everything looked like so full of life and radiating with harmony.

Arcana walked up the stage and once more they showed us what they can do. They had a few minor technical problems – Peter`s microphone didn`t work at one moment, and the microphone of Anne-Mari was too loud.

IMG_1736

Their performance was great as the last time: the powerful voices of Anne-Mari and Peter, the sublime voice of Ia, the great performance of Mattias and Stefan.
Peter performed two songs from his solo-album, “A Wave Of Bitterness”. Everyone was enchanted by this.
At the end they called up on the stage Narsilion and with them they played a song that they didn`t rehearsed for, as they said. And even so, it sounded excellent.

IMG_1919

The same as last year, the communication with the audience was present, not only between Arcana and us, but also from Narsilion/Der Blaue Reiter.

At the entrance there were a few stalls with CDs, t-shirts, bags, that the people that came didn`t quite had the time at the beginning to indulge with them because this year the organizers decided to apply the policy “first-come, first-served” and so everybody went inside to take a seat closer to the stage. After the concert, at the stall of free promo/CDs of underground bands, there was nothing left. But i got a cd of Arcana`s ‘Inner Pale Sun’, the solo album of peter ‘A Wave Of Bitterness’ and a t-shirt.

Unfortunatly I can`t tell what happened at the after-party, because for the second time I didn`t went for various reasons and one of those reasons was the pub that they picked out didn`t have room for every one that was present at the concert.
The first year i didn`t went, because i didn`t knew where the location of the after-party was and i had a train to catch, and this year i didn`t went, because even if i found out where the atfer-party was held, we didn`t had a place to sit, the local pub wasn`t big enough for everybody that attended the concert. Bad choice of the place in my opinion.

All in all it was a great concert, a concert that many will remember even years from now. I do hope they`ll come back next year too.

More pictures from the concert here .

Enjoy!

Comments (3) »

Gone fishin`

September 19, 2009 · Filed under me, myself and I, reflex

Gone fishing, gone missing.

It`s been a long time since I haven`t wrote a thing, and I said to myself to make a review of what I have done outside the virtual world.

I must say that I have gone missing because of some exams. And we all know what`s like in this period: stress, long night, stress, notes taken in class, different energizing liquids, and did I mentioned stress? But I can say that I passed all this good, and only one exam keeps me from haven no more exams to pass from last two semesters. In Romanian we say “integralist” and every Romanian student would be so happy to be an “integralist”.

Aside this stress, I have had the honour of attending a great event that I have waited for an year. I`m talking about the Arcana concert in Brasov. I must say it`s great too se them for the second time, it was a special night for me, once more. The review will be posted soon.

Beside these two good reasons for my absence, I had to take a few days to hear my inner self. And I made a list of a few project that after the 1st of October will be put in practice.

I must say that a great deal of time was not allocated to study, but to the series of “Courage, the cowardly dog” :D . Because the inner child must be protected and kept for as long as we all can.

©Louis Armstrong and Bing Crosby song title.

Leave a comment »

Tot mai bine e acasa…sau nu?

September 5, 2009 · Filed under me, myself and I, reflex

casa-06-a

Acasa. Ah, d`abia astept sa plec de acasa. Chiar de nu am inca unde sa ma duc deja simt ca ma sufoc. De fapt mai mereu am simtit ca ma sufoc acasa. Niciodata n`am fost legata de casa. Era o vorba din batrani: “daca ai supt de la tzatza mamei tale, esti legat de casa, daca nu, esti de unu singur.” Si de curiozitate numa, am intrebat`o pe mama, si am aflat ca io fac parte din categoria a doa. Si nici nu m`am mirat. Pana la urma vorba aia a spus`o un batran trecut prin viata, nu? Eh.

Vine acush octombrie si tre sa plec de acasa. Ah, ce fericire! In sfarist totul va reveni la normal. Eu singura. E cel mai frumos vis sa stai tu la casa ta. Bine, nu e casa mea, dar sa admitem macar pentru cateva clipe ca e. Si ce poate fi mai frumos decat sa stii tu ce oranduieli tre facute in “ograda” ta?

Dar deja, dupa 2-3 ani in care am vizitat in fiece zi acest oras, si dupa 2 ani de locuit in el, parca intr`un fel sau altul m`am plictisit. Mereu vreau ceva si mai si, mai multa lume, mai multa aglomeratie. Desi vreau sa nu fiu singura, tot singura raman cand ma intorc in camaruta mea. Dar macar ma simt bine cand aud zgomote pe afara, nu conteaza ca se cearta unii ca au facut accident cu masinile, nu conteaza ca e salvarea/politia/pompierii, mie imi trebuie zgomot pe fundal.

De prima oara cand am luat in primire cheile unui apartament si nu mi`am mai vazut parintii mai mult de o saptamana, m`am simtit asa de usurata. M`am simtit ca un copil mic ce primeste o jucarie noo. Eram asa de fericita. Credeam ca in primele zile o sa`mi fie dor de ai mei. De unde? Nici gand asa ceva. Au trecut 7 zile, 1 luna, 3 luni si deloc. Deja ma obisnuisem cu orasul, il stiam de mai multa vreme, dinainte sa ma mut, si totusi inca ii mai descopeream o bucatica. Mi se parea fascinant. Dar odata cu rutina, nu am mai putut “explora” si astfel am ajuns sa ma plictisesc si de acest oras.

Vara, cand ma duceam acasa, lumea ma intreaba: “Nu ti`a fost dor de casa?”, eu evident: “Nu, de ce sa`mi fie? Mai bine asa. Doar nu o sa fiu una din aia care se tine de fusta mamii” si lumea ramanea uimita cum de eu m`am schimbat asa de tare. Da, un oras unde chipurile celor din jurul tau sunt sterse, pline de tristete si cateodata ura, te schimba. Ma bucur ca am fost lasata de mica singura acasa.

Ma bucur ca pe prioada liceului nu ii vedeam pe ai mei decat in somn sau noaptea tarziu in patul lor cand ma trezeam io ca “mi`i foame`n toiu noptii”. Comunicarea nostra era bazata pe telefoane, de nu le aveam, era posibil ca saptamani intregi sa nu ne vedem.

Nici nu pot sa`mi dau seama cum rezista unii sa nu se desparta de familie. Ce au ei de lumea intreaga, de la picioarele tale, nu`ti poate oferi? Intr`adevar, dragostea si increderea se castiga in timp, dar nu asa e mai bine? Dintr`un strain sa iti faci un prieten bun? Ca deh, si sotul/sotia ta nu o sa fie copchilul din fata blocului cu care te jucai cand erai mic… sau mai stii? Doar nu o sa stai tot timpul pe langa ai tai. Doar nu o sa le ceri in premanenta ajutorul lor la orice chichita ce tre rezolvata. Se spune ca omul petrece cei mai multi in ani familie, dintre toate animalele. Si asa si e. Am vazut cum oameni pe la 40 de ani nu suporta sa plece de langa parinti, si totodata mi`am dat seama si ce probleme aveau.

Nu e normal, sau nu mi se pare mi enormal, ca o mama sa`si creasca copilul doar in sanul ei. Saracu copil o sa aiba la probleme pe urma. Oare copchii aia o sa poa sa se duca la toaleta fara sa ceara voie mamii? Ah, ce lume…

Si totusi vine octombrie cu pasi marunti, dar siguri. Si d`abia astept sa plec de acasa.

© poza

Leave a comment »

Pitici pe creer 3

September 4, 2009 · Filed under dumb dumb, gape

Ca deh, sunt io nebuna si tot ce zic io e o tampenie…

x1

Nu inteleg de ce tre in fiece zi sa vad, ori in ziar, ori la tele, ori pe net (cautand eventuri) tzatze si posterioare. Chiar asa am ajuns? Parca si vad ca maine poimaine o sa ma intalnesc cu tipi cu urma de sperma pe pantaloni si fete care nu stiu cum sa`si mai arate ce au. Ah, da stai..la fete deja se aplica ce spun…baietii au de recuperat.

Oare nu sunt de ajuns FHM, Playboy si alte cele, si pornurile? Am ajuns in asa hal incat tre sa vedem tzatzele vecinei de la doi? Io, cum eram de acceptam mai tot, am ajuns sa nu mai suport asemenea expozitii. Si nu ca nu mi`ar placea, da deja cand vezi de prea multe ori aceleasi forme, parca le piere si farmecul si ti se mai si acreste. Nu`i de mirare de ce o araboaica si`a dat in judecata sotul pentru ca a vrut sa`i vada chipul in somn. Deh, religia nu le permite asta barbatilor. Da saracu, e un mister pentru el, si ce sa mai spun de faptul ca misterele ne fascineaza din plin?

Si amu sa dau mirificul exemplu care m`a dus la capat: nu avatarele unor neni din lista de mess, nu ziarele de scandal sau ultima pagina din mai toate revistele, ci reclama pe net facuta catre “missy fight club”. Ca deh, barbatu cu cohones, ala macho si de cele mai multe ori fara creer, lu` ala ii place “fight club”, iar cucoanele, ce sa mai, e nush ce actor ce joaca. Si ca sa fie ca un bonus pentru partea masculine da`i frate cu fete la bataie. Ca deh, alora ce le place fight clubu, nu ar vrea sa se vada o fumeie cum se bate cu un nene, ca deh, nici nu e indoiala care castiga, si pe de alta parte, nici nu e siecsi. Si deh, noi vrem ca “partenerii nostri de fuflet” sa se joace cu mititelu in timp ce se uita la cucoanele alea cum se bat acolo. Ah, am mentionat cum? Cu tzatzele la vedere, ofcors. Ma mir cum de nu le cer sa`s idea jos si pantalonii, atunci ‘domnii’ nu ar mai avea nevoie de noi, astea ce stam in bucatarie, avem grija de copchii, mergem la munci. Ce sa mai, deja cand apare o tzatza, parca are un magnet ceva, ca ochi si urechi acolo is cu totii.

Si nush cum se face cum de io am intalnit numa tipi care nu`mi sustin idea de a ma duce si a`mi expune si io cumva, undeva corpul pentru cateva ore…gen animatoare mai mult. Si cum sa nu te enervezi la asemenea chestie?

Da nah, cum tot zic, asta e alt pitic pe creer…

Leave a comment »

« Previous entries
Next Page »